Tehnologii de protecție a informațiilor electronice și a rețelelor de calculatoare

Pentru prea mult timp tehnologiile de securitate a informaţiei au fost văzute ca un factor negativ, ca rezultat astăzi în reţelele globale şi extinderii firmelor, companiilor şi corporaţiilor, securitatea informaţională a devenit foarte actual. Pentru a asigura securitatea informaţiilor care sunt critice pentru firme, fiecare companie trebuie să dezvolte o politică de securitate informatică, care în cazul situaţiilor excepţionale să poate fie prevenit cît mai rapid posibil.

Procesul de securitate informaţională  este un proces fără sfîrşit, în fiecare zi se reînoieşte baza aplicaţiilor vulnerabile şi tot odată sau mai tîrziu apar şi fixările. Noi tehnologii şi idei solicită o actualizare continuă a politicii de securitate. În această lucrare vor fi prezentate diferite metode,  idei cît şi aplicaţii (shareware,freeware sau chiar OpenSource) pentru a asigura securitatea informaţională şi a proteja datele importante a companii sau a oricării persoane în parte.

 1.       Sisteme de Backup&Restore (Acronis True Image, Paragon Drive Backup, Fbackup etc.). Sisteme de recuperare (Art Plus Digital Photo Recovery, Recover My Files etc.). Caracteristici, configurare, executare și restaurare. Bakup&Restore pentru sistemele de operare (Windows, Linux, iOS, Android etc.).

Backup&Restore

  Solutiile de back-up si restore permit organizatiilor sa-si imbunatateasca semnificativ activitatile de protectie a datelor si sa implementeze o gama variata de servicii chiar si cazul companiilor care genereaza volume foarte mari de date.

Detineti controlul asupra volumului de date care urmeza a fi supus procesului de back-up optimizand in acelasi timp infrastructura aferenta prin intermediul unei game complete de platforme si aplicatii software oferite de specialistii Star Storage.

  Beneficii cheie:

·         Desfasurarea mai rapida a proceselor de backup si restore - reduceti la minimum ferestrele de backup si restaurare a aplicatiilor cheie pentru a minimiza impactul asupra gradului de disponibilitate al intregului sistem

·         Reducerea riscurilor  -  restaurarea rapida si precisa a datelor pe baza echipamentelor redundante oferite de Star Storage

·         Control sporit - Protejati datele critice pe baza unor politici clare de retentie

·         Eficienta sporita a departamentului IT - optimizati gradul de incarcare al personalului IT si sporiti productivitatea

·         Reducerea costurilor - adaptati cerintele de infrastructura in functie de valoarea informatiilor stocate prin implementarea politicilor de stocare ierarhica

Backup-ul este metoda prin care creezi copii de siguranţă ale sistemului de operare şi / sau ale fişierelor stocate pe calculatorul personal. În principiu, deşi există numeroase soft-uri dedicate acestui proces, cel mai simplu mod de a face un backup este cu ajutorul uneltelor incluse în sistemul de operare. Microsoft ne oferă pentru Vista şi Windows 7 un utilitar de backup gratuit şi uşor de utilizat.

De ce e bine să îţi faci un backup?

În eventualitatea oricărui eveniment ce duce la pierderea datelor sau deteriorarea fişierelor critice necesare rulării sistemului de operare (prin defectarea HDD-ului, contactarea unui virus sau chiar ştergerea accidentală a unor fişiere), vei putea repune rapid în funcţiune OS-ul, cu toate aplicaţiile pe care le aveai instalate şi documentele personale.

Când e momentul potrivit pentru un backup?

Momentul cel mai bun pentru un backup este după instalarea pe curat a sistemului de operare, alături de aplicaţiile pe care le foloseşti în mod frecvent. Acest prim backup ar trebui să fie făcut de către toţi cei care, într-un fel sau altul, reuşesc "performanţa" de a-şi compromite sistemul de operare într-un timp relativ scurt (un an sau mai puţin).

Apoi, dacă obişnuieşti să aduni documentele personale pe HDD (clipuri şi fotografii, doc-uri, excel-uri, prezentări etc.), ar fi bine să realizezi backup-uri periodice, în funcţie de cantitatea şi importanţa acestor documente.

Înainte de a trece la backup-ul propriu-zis, verifică să nu ai viruşi / troieni şi alte soft-uri maliţioase pe calculator.

Aplicaţia de backup din Windows 7 şi Vista

Pasul 1. Se accesează utilitarul de backup din Control Panel, secţiunea System and Security - Backup and Restore.

Pasul 2. Se efectuează setările de backup din meniul "Change Settings". Aici trebuie să alegi destinaţia fişierelor de backup. Destinaţia poate fi o altă partiţie (nerecomandat), dispozitive şi medii de stocare externe (discuri optice, HDD-uri, memorii flash) sau chiar HDD-ul unui alt calculator din reţea (Save on a network).

  

Pasul 3. Se aleg fişierele care să fie incluse în backup. Poţi lăsa Windows-ul să decidă (în acest caz se va salva o imagine de sistem plus fişierele stocate în folder-ele default ale Windows-ului - Desktop, Documents, Pictures ş.a.m.d) sau poţi decide tu ce foldere să fie încluse în backup.

Recomandăm şi creearea unui "system recovery disk", util în cadrul procesului de recuperare a sistemului.

Durata backup-ului depinde de performanţele sistemului, dar şi de cantitatea de informaţie inclusă. În cazul unui utilizator obişnuit, un backup ocupă în jurul a 20 de GB. Din acest motiv, mediul de stocare pe care îl recomandăm este HDD-ul extern sau o memorie flash externă cu capacitate de minimum 32 GB. Memoria flash este însă mai lentă şi are un preţ per GB mult mai ridicat decât în cazul unui hard-disk.

Recuperarea fişierelor / sistemului

Dacă sistemul bootează, fişierele incluse în backup pot fi recuperate accesând aceeaşi secţiune "Backup and Restore" şi selectând opţiunea "Restore my files".

În cazul în care nu poţi boota, lansezi discul de recuperare şi selectezi de acolo opţiunile de backup.

 Sisteme de recuperare

În momentul în care ştergi un fişier de pe PC acesta nu este şters în mod fizic de pe hard-disk, ci doar îndepărtat din directorul în care se afla. Iniţial, el se regăseşte în Recycle Bin şi poate fi restaurat printr-un singur click. Dacă ai golit însă şi Recycle Bin, misiunea se complică, dar nu devine imposibilă.

Chiar dacă ai şters fişierul din Recycle Bin, acesta este în continuare prezent pe hard-disk, chiar dacă sistemul de operare îţi spune că spaţiul alocat fişierului respectiv a fost eliberat. Acest lucru se întâmplă pentru că sistemul de operare nu utilizează imediat spaţiul eliberat prin ştergerea fişierului. Cu alte cuvinte, fişierul devine irecuperabil doar în momentul în care spaţiul alocat pentru fişierul respectiv este alocat unui alt fişier.

De aceea, şansele de a recupera un fişier şters accidental sunt cu atât mai mari cu cât timpul care a trecut de la această operaţiune este mai mic.

Primul pas este...

După ce ai constatat că ai şters din greşeală un fişier, cel mai important lucru este să nu faci nimic! Pentru a avea şanse cât mai mari să recuperezi fişierul respectiv trebuie să eviţi orice contact cu hard-disk-ul sau partiţia pe care era fişierul. Asta înseamnă că nu trebuie să copiezi alte fişiere, să instalezi programe, să navighezi pe internet şi, mai ales, să nu defragmentezi hard-disk-ul sau partiţia hard-disk-ului.

Regula de aur a unui program de recuperare

Nu utiliza un program de recuperare a fişierelor pe hard-disk-ul sau partiţia de pe care vrei să recuperezi datele! Această regulă este foarte importantă, întrucât dacă o încalci rişti să suprascrii exact fişierul pierdut, caz în care nu vei mai putea recupera fişierul în cauză.

Dacă ai un singur hard-disk cu o singură partiţie, utilizează programul de recuperare a datelor fie de pe un hard-disk extern, fie de pe un stick USB.

Chiar şi această soluţie este periculoasă dacă programul necesită instalarea unor fişiere proprii pe partiţia în care este instalat sistemul de operare (de regulă, în C://Windows). De aceea, recomandarea noastră este să stochezi toate fişierele importante pe o altă partiţie sau pe un alt hard-disk decât cel pe care este instalat sistemul de operare.

Programe gratuite de recuperare a datelor

Pe piaţă există numeroase programe de recuperare a datelor, însă numai câteva dintre acestea sunt gratuite. Teoretic, există soluţii gratuite care îşi fac treaba la fel de bine ca cele contra-cost, însă în principiu acestea sunt utile în special pentru fişierele şterse cu puţin timp în urmă. Dacă vrei să recuperezi fişiere şterse în urmă cu câteva luni, soluţia optimă este să apelezi la un program contra-cost.

·        Recuva – Recuva este unul dintre cele mai cunoscute programe gratuite pentru recuperarea datelor, fiind apreciat atât pentru recupararea datelor în sine, cât şi pentru interfaţa simplă şi uşor de utilizat. Poate recupera inclusiv documente Microsoft Office pe care nu ai apucat să le salvezi, muzica stocată pe iPod sau emailuri. Există şi în varianta portabilă care poate fi rulată direct de pe un stick USB.

·        Data Recovery Wizard Free Edition – Aplicaţia dezvoltată de Ease US îţi permite, potrivit producătorului, să salvezi inclusiv fişiere de pe HDD-uri formatate şi să continui căutarea fişierelor pierdute fără să scanezi din nou unitatea. De asemenea, poţi căuta doar anumite extensii de fişiere, însă partea mai puţin plăcută este că poţi salva gratuit doar 1 GB de data. De aceea, pentru muzică şi filme ar trebui să te orientezi spre alte soluţii.

·        Panda Recovery – Programul îţi permite să salvezi fişiere şterse accidental de pe o varietate de produse (HDD-uri, HDD-uri externe, stick-uri USB) şi poţi utiliza şi funcţia de căutare dacă ştii măcar parţial numele său extensia fişierelor. Din păcate, programul nu este compatibil cu Windows 7, iar versiunea portabilă costă 20 USD (~66 lei).

·        Recover My Files (70 USD – ~230 lei) – Este unul dintre cele mai populare programe pentru recuperarea datelor şi îţi permite inclusiv restaurarea întregului hard-disk, pe lângă posibilitatea de a previzualiza fişierele înainte de salvare. Partea bună este că poţi utiliza programul gratuit pentru căutare şi să achiziţionezi o cheie de activare doar dacă fişierele pierdute sunt găsite.

2.    Criptare simetrica (DES 3DES, AES etc.).  Criptare asimetrica(RSA). Funcții hash (MD5). [ex. Criptare on-line www.crypt-online.narod.ru ] Semnatura digitala. Certificate SSL. [ex. Semnarea documentelor Office. Certificate digitale (Avoco secure2trust, IntelliSafe Vault)]. Steganografia (SilenEye, StegoStick, Steganography, etc.) . Filigranarea (uMark, Star PDF Watermark, SilentEye etc.).

   Criptografia foloseste un algoritm de criptare si o cheie de criptare. Algoritmul de criptare este un proces matematic care transforma informatiile intr-un sir de date aleator. Daca vei combina un algoritm de criptare cu o cheie de criptare, vei obtine un rezultat diferit decat daca vei combina acelasi algoritm cu o alta cheie de criptare.

Informatia de la care pornesti se numeste text simplu iar informatia codificata se numeste text cifrat. Textul simplu este preluat de catre un motor de criptare (un program de calculator) care il va transforma in textul cifrat, ca in figura de mai jos:

AES (de la Advanced Encryption Standard – in limba engleza, Standard Avansat de Criptare), cunoscut si sub numele de Rijndael, este un algoritm standardizat pentru criptarea simetrica, pe blocuri, folosit astazi pe scara larga in aplicatii si adoptat ca standard de organizatia guvernamentala americana NIST. Standardul oficializeaza algoritmul dezvoltat de doi criptografi belgieni, Joan Daemen si Vincent Rijmen si trimis la NIST pentru selectie sub numele Rijndael.

Deoarece DES devenise vulnerabil din cauza lungimii prea mici a cheii, NIST a recomandat utilizarea 3DES, un algoritm care consta in esenta in aplicarea de trei ori a DES. Desi 3DES s-a dovedit a fi un algoritm puternic, el este relativ lent in implementarile software, motiv pentru care NIST a lansat in 1997 o cerere de propuneri pentru un algoritm care sa-l inlocuiasca. S-a pornit de la 21 de propuneri acceptate initial, apoi prin eliminari numarul lor a fost redus la 15, si apoi la 5, din care a fost ales in cele din urma algoritmul propus de doi criptografi belgieni, Joan Daemen si Vincent Rijmen. La votarea finala, algoritmul, denumit de autorii sai Rijndael, a invins la vot patru alte propuneri, printre care si algoritmul RC6, propus de o echipa de criptografi in care se afla si reputatul informatician Ron Rivest.

Criteriile pe baza carora au fost evaluate propunerile pentru AES au fostsecuritatea (rezistenta la atacuri criptanalitice), costurile (eficienta computationala, complexitatea spatiala, precum si licentierea libera si gratuita) si particularitatile algoritmului (flexibilitatea, simplitatea, si usurinta de realizare a implementarilor atat software cat si hardware).

Am instalat soft-ul:

Am creat un fișier și am dat un text:

Click dreapta -> apoi AES Encrypt

Alegem o parolă și o confimăm:

Ne apare un fișier AES:

Pentru a-l deschide  punem parola si ne apare documentul cu ce am scris:

Algoritmii cu cheie secretă sunt caracterizaţi de faptul că folosesc aceeaşi cheie atât în procesul de criptare, cât şi în cel de decriptare. Din acest motiv, aceşti algoritmi mai sunt cunoscuţi sub numele de algoritmi simetrici; pentru aplicarea lor este necesar ca înaintea codificării / decodificării, atât emiţătorul cât şi receptorul să posede deja cheia respectivă. În mod evident, cheia ce caracterizează aceşti algoritmi trebuie să fie secretă. 

Criptarea simetrică prezintă avantajul rapidităţii cu care sunt realizate procesele de criptare / decriptare a mesajelor. Succesul sistemului se bazează pe dimensiunea cheii. Dacă are mai mult de 128 biţi este una destul de sigură, deci sigură în exploatare. Cele trei caracteristici ale criptării simetrice sunt siguranţa, rapiditatea şi volumul mare de date criptate.

Principalul dezavantaj al algoritmilor simetrici constă în faptul că impun un schimb de chei private înainte de a se începe transmisia de date. Altfel spus, pentru a putea fi utilizaţi, este necesar un canal cu transmisie protejată pentru a putea fi transmise cheile de criptare / decriptare.

Criptografia asimetrică este un tip de criptografie care utilizeaza o pereche de chei: o cheie publică și o cheie privată. Un utilizator care deține o astfel de pereche își publică cheia publică astfel încat oricine dorește să o poata folosi pentru a îi transmite un mesaj criptat. Numai deținătorul cheii secrete (private) este cel care poate decripta mesajul astfel criptat.

Matematic, cele două chei sunt legate, însă cheia privată nu poate fi obținută din cheia publică. In caz contrar, orcine ar putea decripta mesajele destinate unui alt utilizator, fiindcă oricine are acces la cheia publică a acestuia.

O analogie foarte potrivită pentru proces este folosirea cutiei poștale. Oricine poate pune în cutia poștală a cuiva un plic, dar la plic nu are acces decât posesorul cheii de la cutia poștală.

Cripografia asimetrică se mai numește criptografie cu chei publice.

Metodele criptografice în care se folosește aceeași cheie pentru criptare și decriptare fac sunt metode de criptografie simetrică sau criptografie cu chei secrete. Sistemele de criptare cu chei simetrice folosesc o singură cheie, atât pentru criptare cât și pentru decriptare. Pentru a putea folosi această metodă atât receptorul cât și emițătorul ar trebui sa cunoască cheia secretă. Aceasta trebuie sa fie unica pentru o pereche de utilizatori, fapt care conduce la probleme din cauza gestionarii unui numar foarte mare de chei. Sistemele de criptare asimetrice inlatura acest neajuns. De asemenea, se elimina necesitatea punerii de acord asupra unei chei comune, greu de transmis in conditii de securitate sporita intre cei 2 interlocutori.

Cele două mari ramuri ale criptografiei asimetrice sunt:

1.Criptarea cu cheie publică – un mesaj criptat cu o cheie publică nu poate fi decodificat decat folosind cheia privată corespunzătoare. Metoda este folosită pentru a asigura confidențialitatea.

2.Semnături digitale – un mesaj semnat cu cheia privata a emițătorului poate fi verificat de catre oricine, prin acces la cheia publica corespunzatoare, astfel asigurandu-se autenticitatea mesajului.

O analogie pentru semnăturile digitale ar fi sigilarea unui plic folosind un sigiliu personal. Plicul poate fi deschis de oricine, dar sigiliul personal este cel care verifică autenticitatea plicului.

O problema majoră în folosirea acestui tip de criptare este increderea (dovada) că cheia publica este corectă, autentică și nu a fost interceptată sau înlocuită de o a treia parte rău voitoare. În mod normal problema este rezolvată folosind infrastructura cu cheie publică (PKI) în care una sau mai multe persoane asigură autenticitatea cheilor pereche. O altă abordare folosită de PGP (Pretty Good Privacy) este cea a conceptului web of trust .

Funcţiile hash

         În sens matematic, funcţiile hash (clasă de funcţii denumite în lucrări de specialitate şi funcţii de dispersie sau funcţii de rezumat) sunt funcţii definite pe o mulţime cu multe elemente (posibil infinită) cu valori într-o mulţime cu un număr fix şi mai redus de elemente. Funcţiile hash nu sunt inversabile. În informatică, funcţiile hash sunt folosite pentru a accelera căutările în tabele, cum este cazul în bazele de date mari sau comparările de date. Valoarea unei funcţii hash este denumită rezumat, valoare hash, cod hash, sumă hash sau doar hash. De asemenea, pot fi folosite drept sume de control sau coduri corectoare de erori (deşi nu trebuie confundate cu acestea două), sau, în criptografie, drept componente în schemele de semnătură digitală.

         O funcţie hash poate lega două sau mai multe chei de la aceeaşi valoare hash. În multe aplicaţii, este de dorit minimalizarea şansei apariţiei unor astfel de coliziuni, ceea ce înseamnă că funcţia hash trebuie să lege cheile de valorile hash cât mai uniform posibil. De asemenea, în funcţie de aplicaţie, alte proprietăţi pot fi necesare. Deşi ideea a fost concepută în anii 1950, proiectarea optimă a funcţiilor hash este încă un subiect activ de cercetare şi discuţie. Funcţiile hash sunt utilizate şi ca sume de control sau funcţii hash criptografice, dar nu trebuie confundate cu caracterele de verificare, amprentele numerice, funcţiile de randomizare, codurile de corectare a erorilor. Deşi aceste concepte se suprapun într-o oarecare măsură, fiecare are propriile sale utilizări şi cerinţele şi este proiectat şi optimizat în mod diferit.

Semnătura digitală

1. Ce este un certificat digital?

O semnătură digitală reprezintă o informaţie care îl identifică pe expeditorul unui document. Semnatura digitală este creată prin criptarea conţinutului documentului, folosind cheia criptografică a expeditorului. Aceasta face ca semnătura să fie unică atât pentru fişier cât şi pentru deţinătorul cheii, oferindu-se astfel atât integritate cât şi autentificare. Orice modificări aduse documentului afectează semnătura. Semnăturile digitale utilizează criptarea asimetrică, în care se foloseşte o cheie pentru a crea semnătura şi o altă cheie, legată de prima, pentru a o verifica.

2. Pentru ce este folosit un certificat digital?

Certificatul digital este utilizat pentru o gamă variată de tranzacţii electronice care includ e-mail, comerţul electronic, transferul electronic de fonduri. Certificatul digital reprezintă un instrument în stabilirea unui canal securizat pentru comunicarea informaţiilor confidenţiale.

3. De ce avem nevoie de un certificat digital?

Magazinele virtuale, transferurile electronice bancare şi alte servicii electronice sunt instrumente convenabile, ce pot fi utilizate chiar de acasă. Fără o protecţie specială există anumite riscuri în tranzacţiile online. Certificatul digital rezolvă această problemă, furnizând o modalitate electronică pentru verificarea identităţii unui individ. În mod asemănător, un server securizat trebuie să aibă propriul certificat digital, pentru a demonstra utilizatorilor ca acel server este utilizat chiar de organizaţia respectivă şi informaţiile furnizate sunt legale.

4. Cum funcţionează un certificat digital?

Certificatul digital foloseşte tehnici de criptare cu cheie publică utilizând o pereche de chei, legate între ele, o cheie publică şi o cheie privată. Cheia publică poate fi utilizată pentru a verifica un mesaj semnat cu cheie privată sau pentru a cripta un mesaj ce poate fi decriptat, folosind doar cheia privată. Securitatea mesajelor criptate se bazează pe securitatea cheii private, ce trebuie protejată împotriva utilizării neautorizate. Un certificat digital este semnat de către autoritatea de certificare care emite acel certificat.

5. Ce înseamnă autentificare?

Autentificarea permite destinatarului unui mesaj digital să se bazeze atât pe identitatea expeditorului cât şi pe integritatea mesajului.

6. Ce este o semnătură digitală?

O semnătură digitală pentru documentele electronice este echivalentă cu o semnătură olografă pentru documentele tipărite. Semnătura reprezintă un eşantion de date care demonstrează că o anumită persoană a scris sau a fost de acord cu acel document căruia i s-a ataşat o semnătură. Semnăturile digitale permit autentificarea mesajelor digitale, asigurând destinatarul de identitatea expeditorului şi de integritatea mesajului.

7. Care este perioada de valabilitate a unei semnături digitale?

În mod obişnuit, o cheie expiră după o anumită perioadă de timp, cum ar fi un an, iar documentele semnate cu o cheie expirată nu mai pot fi acceptate. Prin înregistrarea unui contract cu o semnatură digitală time-stamping în momentul semnării, semnătura poate fi validată chiar şi după expirarea cheilor. Orice document semnat digital confirmă faptul că valabilitatea semnăturii poate fi verificată şi după expirarea cheilor.

8. Cum se utilizează un certificat digital?

Când sunt primite mesaje semnate digital, certificatul digital al semnatarului poate fi verificat, pentru a afla dacă acesta nu e falsificat. În momentul în care cineva trimite mesaje, poate semna aceste mesaje şi poate alătura certificatul digital, pentru a asigura destinatarul că acel mesaj a fost trimis chiar de acea persoană. Certificatul digital poate fi folosit pentru a accesa un site web securizat, în calitate de membru al acestuia.

9. Cum se obţine un certificat digital?

Orice persoană care doreşte să obţină un certificat digital se adresează mai întâi unei instituţii de certificare autorizate. Orice autoritate de certificare solicită utilizatorului informaţii minime privind identitatea acestuia, înainte de a-i elibera acest certificat.

10. Ce acte sunt necesare pentru obţinerea unui certificat digital?

Persoana care doreşte să obţină un certificat digital, trebuie să prezinte o declaraţie autentificată la notar. Pentru cetăţenii români, identificarea se realizează pe baza buletinului/cărţii de identitate. Pentru cetăţenii străini, identificarea se va face pe baza paşaportului. Dacă persoana care doreşte să obţină un certificat digital reprezintă o organizaţie sau companie, pe lângă actele obişnuite, este necesară o adresă din partea respectivei companii.

11. Ce etape se parcurg pentru obţinerea unui certificat digital?

Eliberarea certificatului presupune parcurgerea următoarelor etape:
- prezentarea documentelor solicitate de către autoritatea de certificare;
- achiziţionarea dispozitivului securizat pe baza căruia se generează perechea de chei (publică şi privată) şi cu care va fi ridicat, ulterior, certificatul;
- achitarea contravalorii certificatului;
- instalarea driverelor şi utilitarelor aferente dispozitivului securizat în sistem;
- completarea formularului de înregistrare online.

12. Care sunt cerinţele minime de sistem pentru utilizarea unei semnături digitale?

Certificatul digital poate fi utilizat pe orice calculator care are instalat:
- unul dintre sistemele de operare: Windows98SE; WindowsMe; Windows2000/XP; Windows2003;
- o aplicaţie client de e-mail: Microsoft Outlook (incepand cu versiunea 2000); Outlook Express Netscape (începând cu versiunea 4.67); Lotus Notes (începând cu_versiunea_6.5)
- browser web: Internet Explorer (începând cu versiunea 6.01); Netscape Communicator (începând cu versiunea 4.67).

13. Ce informaţii conţine certificatul digital?

•  Prenumele - prenumele persoanei (maxim 20 caractere)

•  Numele - numele persoanei (maxim 30 caractere)

•  Adresa de e-mail - (maxim 64 caractere)

•  Societatea - societatea în care lucrează (maxim 64 caractere)

•  Funcţia - funcţia persoanei (maxim 20 caractere)

•  User Windows Domain - cont utilizator domeniu (maxim 130 caractere)

•  Ţara - ţara în care îşi desfăşoară activitatea (maxim 2 caractere) 

Atenţie! Nu se pot asocia certificate digitale unor adrese de e-mail de pe internet (yahoo, hotmail, etc.

Semnăturile digitale atestă următoarele:

         Autenticitate     Semnătura digitală contribuie în a asigura că semnatarul este cel care pretinde că este.

         Integritate     Semnătura digitală contribuie în a asigura că un conţinut nu a fost modificat sau alterat de la momentul în care a fost semnat digital.

         Nerepudiere     Semnătura digitală contribuie în a demonstra tuturor părţilor care este originea conţinutului semnat. „Repudiere” se referă la acţiunea unui semnatar care neagă orice asociere cu conţinutul semnat.

Pentru aceste asigurări, conţinutul trebuie să fie semnat digital de creatorul de conţinut, utilizând o semnătură ce îndeplineşte următoarele criterii:

         Semnătura digitală este validă.

         Certificatul asociat semnăturii digitale este curent (neexpirat).

         Persoana sau organizaţia care semnează, cunoscută cu numele de editor, este de încredere.

         Certificatul asociat cu semnătura digitală a fost emis către editorul semnatar de o autoritate de certificare (CA)recunoscută.

Programele 2007 Microsoft Office system detectează aceste criterii şi vă avertizează dacă există o problemă cu semnătură digital.

Steganografia

Steganography este o tehnică care are scopul de a ascunde comunicarea între cele două părți, în fapt, termenul este făcută tocmai prin cuvintele grecesc στεγανός (acoperit) și γραφία ( scris ). Urme ale acestei tehnici este deja în " Grecia antică : Herodot spune povestea Demaratus Sparta , care pentru a avertiza compatrioții la o posibilă invazie persană scris pe o tabletă un mesaj pentru a ascunde, apoi acoperiți tableta de ceară și ceară el scrie un mesaj inofensiv. Inca din antichitate tabletele cerate au fost utilizate în mod normal pentru a scrie texte provizorii, nu a trezi suspiciuni. ^[1] Pentru o completă deși această tehnică teoretizările trebuie să aștepte pentru 1499 , atunci când steganografia este teoretizată de Egumenul Trithemius în carte.

Filigranarea
Tehnologia Digital Watermarking (Watermarking Digital) este de câteva informații de identificare (adică filigran digital) încorporat direct în suportul de date care (inclusiv multimedia, documente, software, etc) sau mijloace indirecte (modifica structura specifică a zonei), și nu afectează utilizarea a vectorului original, valoare, nu este ușor să fie Discovery și modificat din nou. Partea de producție, ci pot fi identificate și identificabile. Prin aceste informații ascunse în operatorul de transport poate fi realizat confirmă creator de conținut, cumparatori, transmite informații secrete sau de a judeca de transport a fost modificat și în alte scopuri. Filigranul digital este o modalitate eficientă de a obține protecția drepturilor de autor, informații tehnica de ascundere este o ramură importantă de cercetare și direcții de cercetare

Utilizând aplicaţia uMark, obţinându-se fotografii filigranate se procedează în felul următor:
Se adaugă un text pentru filigranare, o imagine pentru filigranare.

Rezultatul final:

3.Protecția rețelelor de calculatoare. Firewall. Proxy server. IDS/IPS. Rețele virtual-private (VPN). Instrumente VPN (Open VPN, LogMeIn Hamachi, IPSec). Scanere de rețea (Ettercap, Dsniff, Cain & Abel etc.)

În rețelele de calculatoare, un firewall, denumit și paravan de protecție (sau parafoc, în engleză firewall) este un dispozitiv sau o serie de dispozitive configurate în așa fel încât să filtreze, să cripteze sau să intermedieze traficul între diferite domenii de securitate pe baza unor reguli predefinite

     Un paravan de protecție poate împiedica hackerii sau un software rău intenționat (de exemplu viermi) să obțină acces la computer printr-o rețea sau prin Internet. De asemenea, un paravan de protecție poate să ajute la oprirea trimiterii de software rău intenționat către alte computere.

Funcționarea
Un paravan de protecție cooperează îndeaproape cu un program de rutare, care examinează fiecare pachet de date din rețea (fie cea locală sau cea exterioară) ce va trece prin serverul pasarelă, pentru a hotărî dacă va fi trimis mai departe spre destinație sau nu.

Un paravan de protecție are 2 scopuri:

  pentru a ține în afara rețelei pe utilizatorii rău intenționati (viruși, viermi cybernetici, hackeri, crackeri)

  în același timp, pentru a deservi utilizatorii locali (colegi, angajați, clienți) în rețea în mod normal, conform autorizărilor respective
Clasificări

  Stratul 2(MAC) și 3 (diagramă informații): filtrare de pachete (packet filtering).

  Stratul 4 (transport):tot filtrare de pachete, dar se poate diferenția între protocoalele de transport și există opțiunea unui paravan cu menținere de stare („stateful firewall„), în care sistemul știe în orice moment care sunt principalele caracteristici ale următorului pachet așteptat, evitând astfel o întreagă clasă de atacuri

  Stratul 5 (aplicație): paravan la nivel de aplicație (există mai multe denumiri). În general se comportă ca un server proxy pentru diferite protocoale, analizând și luând decizii pe baza cunoștințelor despre aplicații și a conținutului conexiunilor.

 În funcție de modul de implementare paravanele de protecție se pot împărți grob în două mari categorii:

  dedicate, în care dispozitivul care rulează software-ul de filtrare este dedicat acestei operațiuni și este practic „inserat” în rețea (de obicei chiar după router). 
  combinate cu alte facilități de rețea. De exemplu, ruterul poate funcționa în același timp și pe post de paravan de protecție, iar în cazul rețelelor mici același calculator poate juca în același timp mai multe roluri: de paravan, ruter, server de fișier, server de imprimare ș.a.

Un paravan de protecție poate să:

  monitorizeze căile de pătrundere în rețeaua privată, permițând în felul acesta o monitorizare mai bună a traficului și deci o detectare mai ușoară a încercărilor de infiltrare;

  blocheze la un moment dat traficul spre și dinspre Internet;

  selecteze accesul în spațiul privat pe baza informațiilor conținute în pachetele de date;

  permită sau interzică accesul la rețeaua publică, de pe anumite stații de lucru specificate;

  și, la fel de important, poate izola spațiul privat de cel public, realizând interfața între cele două.

O aplicație de protecție prin paravan nu poate:

  interzice importul/exportul de informații dăunătoare vehiculate ca urmare a acțiunii răutăcioase a unor utilizatori aparținând spațiului privat (ex: căsuța poștală și atașamentele);

  interzice scurgerea de informații pe alte căi care ocolesc paravanul de protecție (acces prin dial-up ce nu trece prin router);

  apăra rețeaua privată de utilizatorii ce folosesc sisteme fizice mobile de introducere a datelor în rețea (dispozitiv USB, dischetă, CD, etc.)

  preveni manifestarea erorilor de proiectare ale aplicațiilor ce realizează diverse servicii, precum și punctele slabe ce decurg din exploatarea acestor greșeli.

Concluzie

În concluzie aș putea afirma ca prin lucrul asupra acestei lucrari practice  am aflat cum putem folosi sisteme de Backup&Restore, cum folosim Criptarea simetrica si  Criptarea asimetrica. La fel am intrebuintat Semnatura digitala,ceea ce ma va ajuta la crearea unor documente personalizate si sigure, fara a fi modificate de alte persoane.

Bibliografie și surse:

http://www.uconomix.com/Products/uMark/AfterInstall.aspx

https://sourceforge.net/projects/stegtool/?source=typ_redirect

http://www.giz.ro/software/recuperare-fisiere-sterse-metode-si-programe-14506/

http://cuctatanea.blogspot.md/2014/05/lucrare-practica-nr.html

http://www.easeus.com/datarecoverywizard/free-data-recovery-software.htmhttps://ru.scribd.com/doc/99927620/Securitatea-Informationala

http://scientia.ro/tehnologie/computerul-hardware-si-software/410-cum-functioneaza-semnatura-digitala-certificat-digital.html